Dan Nistor are zilele numărate la Pandurii, după evoluțiile bune din ultima perioadă. Dorit insistent și de Gigi Becali, jucătorul gorjean este foarte aproape de a semna în aceste zile cu clubul care l-a curtat intens încă de la începutul sezonului, Malaga.
Potrivit unor surse, andaluzii au negociat deja cu oficialii români, suma înaintată fiind de 1,5 milioane de euro, asemănătoare cu cea a plecării lui Maxim la Stuttgart. Mulțumiți de acest preț, gorjenii mai așteaptă doar ca jucătorul să se înțeleagă cu cei de la Malaga în privința salariului.
Interesată de Nistor este și Steaua, însă reprezentanții formației din Târgu-Jiu nu sunt dispuși să accepte ideea unui transfer care să implice și cedarea definitivă a lui Răduț. Nici mijlocașul nu este încântat să îmbrace tricoul roș-albastru, fiind interesat să facă pasul la o echipă din străinătate.
„Dacă vor 500.000 și Răduț, eu îl dau. Nu poți să spui de un jucător de care nu știi. Eu pot să spun că îmi place de el, atât. Altceva nu știu„ Gigi Becali
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER